Clasificarea izvoarelor de drept social european

Sistemul izvoarelor de drept social european se caracterizează prin ierarhizarea normelor juridice şi se întemeiază pe autoritatea ce le este conferită în acordurile de voinţă al statelor membre ale U.E.
Ierarhizarea izvoarelor de drept social european presupune adoptarea unor norme de drept fundamentale cu caracter constituţional pentru ţările membre ale U.E. şi a unor norme derivate.
Normele fundamentale (primare) sunt creatoare de noi reguli care au ca fundament voinţa statelor de a configura anumite tratate, acorduri etc. determinate de realităţile dezvoltării economice şi social europene ajunse la un anumit nivel.
Normele derivate (secundare) realizează izvoarele bazate pe tratate, acorduri, convenţii etc. adoptate de instituţiile U.E.
Izvoarele dreptului social european privesc o categorie specifică de norme juridice, respectiv regulile de conduită din domeniul relaţiilor de muncă şi al asigurărilor sociale.
Constituind o formă specifică de exprimare a normelor de drept internaţional, izvoarele dreptului social european pot fi clasificate în :
- Izvoare principale (originare) şi
- Izvoare secundare (derivate) sau în
- Izvoare comune şi
- Izvoare specifice dreptului social european
Ca şi izvoarele dreptului internaţional, izvoarele principale ale dreptului social european subordonează toate celelalte norme având caracter constituţional.
Izvoarele principale privesc actele adoptate pe baza acordului de voinţă al statelor membre şi pot fi exprimate în: tratate, convenţii, protocoale, acorduri, declaraţii, iar izvoarele secundare privesc acte normative unilaterale şi se referă la: deciziile, recomandările, avizele, directivele, regulamentele, elaborate de instituţiile U.E.
Izvoarele secundare provenind din surse derivate sunt cele mai numeroase şi fac parte din dreptul derivat.

Problematica femeii in UE

În prezent, în cadrul Uniunii Europene poziţia femeii în politică şi pe piaţa muncii nu este foarte diferită de cea din alte democraţii liberale, dar situaţia variază semnificativ de la un stat membru la altul; această diferenţă accentuează o dată în plus importanţa politicii sociale a UE şi a scopului de a crea o coeziune economică şi socială. La modul general, femeile au o situaţie mai bună în statele din nordul Europei, cum ar fi Danemarca, Finlanda, Suedia, şi mai vulnerabilă în statele mai sărace, cum ar fi Portugalia, Spania, Grecia şi cele care au aderat în 2004 şi 2007 .
Unul din trei angajaţi europeni este femeie, însă oferta profesională pentru femei este încă restrânsă. Sunt mult mai multe femei decât bărbaţi pe posturile cu jumătate de normă. Femeile lucrează mai mult în meseriile tradiţional feminine - asistente medicale sau învăţătoare - şi mai puţin pe posturi manageriale. De asemenea, femeile sunt angajate de regulă în sectoarele mai slab plătite şi în meserii mai laborioase. În majoritatea statelor din Uniune, rata şomajului este mai ridicată în rândurile femeilor decât în al bărbaţilor; femeile sunt plătite mai prost decât bărbaţii pentru acelaşi tip de activitate - circa 80% din salariul unui bărbat. Pe de altă parte, însă, aproximativ 75% dintre femeile angajate lucrează în domeniul serviciilor, care se extinde tot mai mult. Statele UE sunt obligate prin lege să acorde concedii postnatale; există state membre care acordă chiar şi concediu de îngrijire a copilului pentru bărbaţi, iar condiţiile de îngrijire a copiilor în sistem public se îmbunătăţesc continuu.