Clasificarea izvoarelor de drept social european

Sistemul izvoarelor de drept social european se caracterizează prin ierarhizarea normelor juridice şi se întemeiază pe autoritatea ce le este conferită în acordurile de voinţă al statelor membre ale U.E.
Ierarhizarea izvoarelor de drept social european presupune adoptarea unor norme de drept fundamentale cu caracter constituţional pentru ţările membre ale U.E. şi a unor norme derivate.
Normele fundamentale (primare) sunt creatoare de noi reguli care au ca fundament voinţa statelor de a configura anumite tratate, acorduri etc. determinate de realităţile dezvoltării economice şi social europene ajunse la un anumit nivel.
Normele derivate (secundare) realizează izvoarele bazate pe tratate, acorduri, convenţii etc. adoptate de instituţiile U.E.
Izvoarele dreptului social european privesc o categorie specifică de norme juridice, respectiv regulile de conduită din domeniul relaţiilor de muncă şi al asigurărilor sociale.
Constituind o formă specifică de exprimare a normelor de drept internaţional, izvoarele dreptului social european pot fi clasificate în :
- Izvoare principale (originare) şi
- Izvoare secundare (derivate) sau în
- Izvoare comune şi
- Izvoare specifice dreptului social european
Ca şi izvoarele dreptului internaţional, izvoarele principale ale dreptului social european subordonează toate celelalte norme având caracter constituţional.
Izvoarele principale privesc actele adoptate pe baza acordului de voinţă al statelor membre şi pot fi exprimate în: tratate, convenţii, protocoale, acorduri, declaraţii, iar izvoarele secundare privesc acte normative unilaterale şi se referă la: deciziile, recomandările, avizele, directivele, regulamentele, elaborate de instituţiile U.E.
Izvoarele secundare provenind din surse derivate sunt cele mai numeroase şi fac parte din dreptul derivat.